For My Love. "Now you are my life "

I didn't even glance at the doors. There was nothing else in the world but him again -his arms curled under me, his sweet breath on my face, his lips just inches from mine-and there was nothing that could distract me now, newborn vampire or not.
"We're going to tell Alice that I ran right to the clothes," I whispered, twisting my fingers into his hair and pulling my face closer to his. "We're going to tell her I spent hours in there playing dress-up. We're going to lie"
He caught up to my mood in an instant, or maybe he'd already been there, and he was just trying to let me fully appreciate my birthday present, like a gentleman. He pulled my face to his with a sudden fierceness, a low moan in his throat. The sound sent the electric current running through my body into a near-frenzy, like I couldn't get close enough to him fast enough.
I heard the fabric tearing under our hands, and I was glad my clothes, at least, were already destroyed. It was too late for his. It felt almost rude to ignore the pretty white bed, but we just weren't going to make it that far.
This second honeymoon wasn't like our first.
Our time on the island had been the epitome of my human life. The very best of it. I'd been so ready to string along my human time, just to hold on to what I had with him for a little while longer. Because the physical part wasn't going to be the same ever again.
I should have guessed, after a day like today, that it would be better.
I could really appreciate him now -could properly see every beautiful line of his perfect face, of his long, flawless body with my strong new eyes, every angle and every plane of him. I could taste his pure, vivid scent on my tongue and feel the unbelievable silkiness of his marble skin under my sensitive fingertips.
My skin was so sensitive under his hands, too.
He was all new, a different person as our bodies tangled gracefully into one on the sand-pale floor. No caution, no restraint. No fear -especially not that. We could love together- both active participants now. Finally equals.
Like our kisses before, every touch was more than I was used to. So much of himself he'd been holding back. Necessary at the time, but I couldn't believe how much I'd been missing.
I tried to keep in mind that I was stronger than he was, but it was hard to focus on anything with sensations so intense, pulling my attention to a million different places in my body every second; if I hurt him, he didn't complain.
A very, very small part of my head considered the interesting conundrum presented in this situation. I was never going to get tired, and neither was he. We didn't have to catch our breath or rest or eat or even use the bathroom; we had no more mundane human needs. He had the most beautiful, perfect body in the world and I had him all to myself, and it didn't feel like I was ever going to find a point where I would think, Now I've had enough for one day. I was always going to want more. And the day was never going to end. So, in such a situation, how did we ever stop?
It didn't bother me at all that I had no answer....

nights in white satin

My current state is starting to seem less and less interesting, not to mention amusing. I thought everything has an end but it seems there are some things which manage to avoid that. I wish I could avoid disappointment, insomnia, sadness; No, it's not lame, it's too casual and plain. In the end what really matters is how I fight and deal with everything coming in my life at this point. Again no, love has never left me for real, just took a long and necessary holiday for my own and personal content.

"Nights in white satin, never reaching the end,
Letters I've written, never meaning to send.
Beauty I'd always missed with these eyes before.
Just what the truth is, I can't say anymore.

Gazing at people, some hand in hand,
Just what I'm going through they can't understand.
Some try to tell me, thoughts they cannot defend,
Just what you want to be, you will be in the end.

And I love you, yes I love you,

Nights in white satin, never reaching the end,
Letters I've written, never meaning to send.
Beauty I've always missed, with these eyes before.
Just what the truth is, I can't say anymore.

Breath deep
The gathering gloom
Watch lights fade
From every room
Bedsitter people
Look back and lament
Another day's useless
Energy spent

Impassioned lovers
Wrestle as one
Lonely man cries for love
And has none
Senior citizens
Wish they were young

Cold hearted orb
That rules the night
Removes the colours
From our sight
Red is gray and
Yellow white
But we decide
Which is right
And
Which is an Illusion"

Behind brown Eyes

Yes, it may seem unfair, for me to say I feel hated or faded...So many people have it worse, but actually how can we be sure about that? Are we interested in them? Do we know their sorrows just because we seem them falling apart in front of us? There are so many things behind each thought, then how can we be sure there aren't other, more powerful and ragged stuff pilled up inside or behind a normal smile.I can admit it, I have never believed there was such a large scale of different problems all with the same prospect or treatment. And still you don't know how it will affect you. Unfortunately, the only people that may know how to describe this feeling, are those who had been on the ground, those strong, independent creatures who may as well be described as "above the average human being". Nevertheless, it must hard to accept such a meaningful compliment, isn't it? It's like telling yourself that, in order to become a successful bank manager you have to be torn into little pieces, scattered around the floor and then stomped on. Who would agree to such a cruel and brutal fate? It doesn't seem as a fair price at all... And to be honest, no one gives a damn if the floor was clean or not, we might not even know if somebody did it on purpose, toyed with us, playing with the key pieces of our puzzle. But in the end, when you realise you are, just a fragment of the biggest nothing you had ever imagined, what would you do? You don't even have a face, your heart is just an emotional record on tiny bit of memory, we can as well call it, individual cd. Yes of course...We could blame it on someone else, but then again, he's far away, maybe eating a hot dog, or sleeping on the sofa, who knows? Nothing would turn that useless thought away, words as " He'll get his share of problems " will seem relunctant, almost disturbing and empty. We truly are individualists, aware of it or not, how can we experience an unconditioned love, when we are so eager to receive affection/trust/protection and yes...love. Who does actually realise that one of the most important things on earth is how/when will you discover yourself, most of us, just think and spend time fantasizing about less complicated ways, if not effortless ways of enjoying the ride. Come to think of it, that's the reason why I had always hated cheap lines head in film, like : " Ladies and Gentlemen, welcome on board, please put on your seatbelt on and enjoy the ride...", oh how these words had tortured me in every possible and it will also torture you, my dear strangers, but it will wait for that prescise moment when you feel like everything is going smooth for unknown reasons...Wrong answer...So many of you, might now ask themselves the question: " Ok...So what's the point?". Well my point is stop searching for a point, or you'll just end up with this huge headache like I did...People will always mess it up, it's part of the cleaning process...

Nesupunere

Acum sunt mai pustie ca intotdeauna...Nu e tristete, e liniste, acea liniste apasatoare care te sufoaca cand privesti intr-o prapastie adanca...
Am inteles acum poate mai mult ca niciodata cat de mult inseamna pentru un om suferinta, cat de mult inseamna un lips, ceva de care are nevoie si nu este de gasit...Adesea m-am intrebat daca starea de fericire vesnica ar dauna prin aspectul ei continuu, prin echilibrul plictisitor sau doar din lipsa unei comparatii, lipsa unui aspect vital omului...Insa am realizat mult mai mult, fericirea ne considera irelevanti, dansa se ofera in scopul evolutiei atat personale cat si a noastra. Pare aproape imposibil, chiar daunator acest echilibru perfect, stabil care ne ofera toti parametrii necesari, altitudine pentru a zbura, adancime pentru a ne ascunde profunzimea gandurilor dar si un teren perfect, moale, cald si hranitor pentru a oferii iubire, fericire si motivatie altora. Nesupunerea noastra produce un alt dezechilibru, de factura artificiala. Nu conteaza dimensiunea nesupunerii...legea nu isi cultiva subiectivitate si nici sentimente...Asemenea cadouri sunt oferite copiilor...Da straine, fara nesupunerea ta, fara ea nu vei putea evolua, eu vorbesc de un tip special de nesupunere... Unul fractionat din bunatate, unul deosebit, unic prin care iti este oferita sansa unui alt raspuns la rugaminti...Zambeste straine, maine va fi diferit, bine...rau...cine stie? E diferit...maine ai sansa sa-ti intinzi aripile, maine ai sansa sa descoperi ceva pretios cand te vei pierde in intunecimea fara fund...sau vei da nastere unei legaturi mai puternice catre univers, vei oferi o viata pura ce va intregii legaturile oamenilor...

What Kind of Love?

A dream of dwelling inside,
alone we come and alone we go.
And who am I to know what I feel?
Sympathy that's tearing me apart?
Attraction of the distance to heart of affinity?
What if love will leave your heart an open sore
And I can't reveal what even I don't know?
The love you feel you waste away on me.
What kind of love would let us bleed away?
No kind of love would make us bleed away.
If only you could be
the one to take a look inside.
I feel so incomplete.
A broken man in need of mother love.
I'm suffering in silence
And no one wants to see
And only god is watching as I bleed
a star above - my matching piece
What if love will leave your heart an open sore
And I can't reveal what even I don't know
The love you feel you waste away on me
What kind of love would let us bleed away
No kind of love would make us bleed away
Feel - that's all you gotta do
And it will heal you
Feel the pain to lead you home to peace of mind
Dwell inside
Feel - that's all you gotta do
And it will heal the wound
Feel the pain be a song for peace of mind
Dwell inside

P.s Happy Birtday Dad.

Ninge pentru mine...

Oricat de ciudat si egoist pare, acum ninge pentru mine, emotiile mele au chemat fulgii, au chemat spectacolul pitorescului la geamul meu. Fulgii se perinda ca mici lumini prin fata geamului meu etern...ca niste licurici ai iernii, doar tu lipsesti aici...
Zambesc si nu caut motiv, e cel din sufletul meu. Ninge si vreau sa ies sa te tin de mana, sa zambim si ne plimbam.

Pe chipul tau se scutura ninsoarea;
In parul tau se linistesc furtuni,
Doar ochii tai ce nu cunosc durerea
Mai nasc extravagante lumi...

Ultima Scrisoare

"Ultima Scrisoare" recitata de Florian Pitis, versuri compuse de Mihai Beniuc



Sfarsitul a venit fara de veste.
Esti fericita? Vad ca porti inel.
Am inteles, voi trage dunga peste
Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvant, nu-mi spune ca-i o forma.
Cunosc insemnatatea ei deplin.
Stiu, voi aveti in viata alta norma.
Eu insa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cant in versuri niciodata,
Mai mult in drumul tau nu am sa ies.
Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata
Si n-am sa spun ca nu m-ai inteles.

A fost desigur, numai o greseala.
Putea sa fie mult - nimic n-a fost.
In vesnicia mea de plictiseala
Tot nu-mi inchipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, cateva atingeri
Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.
Vedeam vazduhul fluturand de ingeri,
Lumina-n noaptea mea de indoieli.

Cand degete de Midas am pus,magic,
Pe frageda fiinta-a ta de lut,
Simteam in mine murmurul pelagic,
Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se inalta
Statuia ta de aur greu, masiv,
Cum serioase veacuri se descalta
Si-ngenunchiate randuri, submisiv,
La soclul tau dumnezeiesc asteapta
Sa le intinzi cu zambet linistit
Spre sarutare adorata dreapta
'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O,de-am fi stat alaturi doar o ora,
Ai fi ramas in auriul vis
Ca o eterna, roza, aurora
De neinteles, de nedescris.

Ireversibil s-a incheiat povestea
Si nici nu stiu de ai sa mai citesti
Din intamplare randurile-acestea
In care as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,
N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.
As fi putut sa spun:"Esti ca oricare",
Dar nu vreau in noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cat haul,
Tu vei ramane nufarul de nea
Ce-l oglideste beat de pofte taul
Ce-l tine, candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neintinata,
Te voi iubi mereu, fara cuvant,
Si lumea n-o sa stie niciodata
De ce nu pot mai mult femei sa cant.

Acolo, sub lumina de mister,
Scaldata-n apa visurilor, lina,
Vei sta, iubita, ca-ntru-un colt de cer
O stea de seara blanda si senina.

Iar cand viata va fi rea cu tine,
Cand or sa te improaste cu noroi
Tu fugi in lumea visului la mine,
Vom fi acolo, singuri, amandoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,
Cu versuri nemaiscrise te mangai.
In dulcea lor cadenta leganata
Te vei simti ca-n visul tau dintai.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,
Sa plec de-aicea, de la voi, curand,
Cand glasul tau vreodata-o sa ma cheme,
Voi reveni la tine din mormant.

Iar de va fi sa nu se poata trece
Pe veci pecetluitele hotare,
M-as zbate-ngrozitor in tarna rece,
Plangand in noaptea mare, tot maï mare

P de la Politicoasa si Politica

Probabil e de vina dispozitia, mania de scris, mania de afirmat ceea ce simt, mania de a trimite mesajul corect sau nici macar nu stiu.
Imi asum responsabilitatea pentru ora ce ne incanta ochii si asa obositi.

Zoom pentru Politica. ( Am ajuns sa ma plang si eu...C'est grave..)

Detalii necesare.
Data extractie: ( vai ce cuvant ): 08.12.2009 ( pe 09.12.2009 am desenat un fluture mare...)
Dispozitie : Ehh...de la un vulcan in eruptie la copil ce scoate limba si asteapta sa-si termine opera de arta.
Muzica : Liniste...inca nu foloseam laptop-ul.
Durata : 6:20 pm - catre 7-8. Am memorie de elefant uneori.
Atitudine Curenta : In sfarsit mi-am facut curaj pentru un godzilla post.( Nu tu copy paste din jurnal...mama ei de tehnologie >.>")
Afirmatie de Dezvinovatire : Era dispozitia de vina. Imi cer scuze pentru cateva cuvinte.

P Stands for...Politics.

Care este rostul a te inaste in fiecare zi, a deschide ochii doar pentru a-i inchide speriat regretand?
Cand te nasti nu iti spune nimeni ca vei ajunge un batran admirat detinator al unei colectii impresionante - bucatele bine slefuite ale propriului tau suflet. Ai mai vrea sa imbatranesti stiind ca pe masura ce existenta ta iti deprima supletea si vitalitatea trupului; ochii tai se sting si pe masura ce agonia te ameteste, pe masura ce medicamentele pe care ti le aplici in minte, niste sperante cu spini, colturoase, zimtate, tu de fapt incetezi sa traiesti? Si astfel gustam, devenind captivii propriei noastre obisnuinte dar si a indemnarilor repetate, gustam ceea ce numim " puterea de a merge mai departe ". Un drog universal, catastrofic dar acceptat, mascat sub inocenta unui stil de viata; nu eviti sa suferi, sa ranesti deoarece stii prea bine cat de repede trece timpul, cat de efemere si insipide sunt toate pentru un om. Mai mult chiar, moral privit acest fapt te indeamna la accentuarea propriei tale evolutii, minutios gandita prin lipsa ta de afirmare si astfel ciclul uman al transformarii omului-maimuta se incheie prin etapa omului-robot, regres la progres, nimeni nu stie spre ce ne indreptam vertiginos. Am ajuns prea individualisti, prea aroganti dependenti de sine. Cugetarea profeseaza sub numele de suferinta, iar aroganta devine motiv de abstinenta sau orbire temporara cu beneficii personale.

Iar apoi observi ceea ce stiai de fapt...( Va urma continuarea din jurnal curand )

Visul unui deceniu

Eu vreau. Doresc…

Te vreau pe tine, te vreau in noapte.
Nu te vreau iluzie, te vreau cald, al meu, cu mine, in visul meu…
Iti vreau buzele calde sorbandu-mi lacrimile,…
Vreau vorbele ce nu le spui niciodata, vreau fericire.
Vreau parul tau lung pe umerii mei atunci cand ma privesti adanc;
Vreau sa fii orb si sa ma vezi doar pe mine.
Vreau sa ma tii aproape sa fiu a ta, doar un minut, sa nu stii de ea, sa n-o vrei.
Vreau sa fii actor, sa ma iubesti, vreau sa fiu indeajuns pentru tine
Dar nu sunt…
Vreau sa stii tot ce simt, sa stii ce gandesc, sa nu ma ranesti, sa nu te ranesc.
Iti vreau mainile calde pe chipul meu, alintandu-l, te pot avea uneori, dar suflet niciodata.
Vreau cheia, sa te descui, vreau sa ma inchid cu tine, in tine…
Sa fim doar noi doi, ascunsi, inchisi, sa nu intre nimeni, sa nu simtim durere….
Vreau sa nu existe nimic, dar tu ai exista , pentru ca tu esti totul…
Vreau sa prind lanturi de noi, sa fii in siguranta, sa nu imbatrinim niciodata, sa opunem rezistenta…
Vreau sa nu dormi niciodata, sa te imbeti din mine si sa ma sorbi treptat, iar eu sa fiu nesfarsita.
Vreau sa plece toti, sa ne invidieze, sa ne urasca, noi n-am auzi, am fi deasupra…
Vreau sa fii stapanul dragul meu, eu sa fiu muza….Vreau sa-ti fiu motivul, vreau sa fii speranta…
Vreau sa avem un pat mare, sa dormim milenii imbratisati, sa ne jucam ca si copiii, sa adormim la loc…
Vreau sa avem castelul nostru, sa ma daruiesc tie, acum, maine, mereu, sa nu te saturi de mine, eu…nu m-as putea satura.
Vreau sa ma saruti pe gat cand stau mica-n calea ta, sa ma pastrezi cu totul, sa devenim unul, sa murim asa si doar atunci.
Vreau sa fim libelule, sa traim mai repede, ce altii nu traiesc, ai avea timp de mine doar intr-o z?
Vreau sa stii exact ce gandesc, sa nu mai plang, sa nu-mi fie teama…
Vreau ca tot ce imi dorsc sa fie adevarat, sa se poata implinii, pot astepta oricat Vreau…sa poti astepta si tu…

Punct si de la Copil.

Extraordinar ca si termen definit de mintea umana, presarata de mici efemeritati s-ar constitui printr-un copil ce nu cunoaste fericirea, sau poate prin portocala aceea de Craciun, care desi nu e niciodata sub brad, te ademeneste uitata pe pat sau masa, intepata artisitc de acele bradului ce se scutura deja de cateva ore, sau primind aroma respiratiei de scortisoara si mar. Mama vrea sa gusti prajitura, insistent, copilaros, ritmic sau scolaresc, te-a convins. De dincolo auzi, si parca iti aduci aminte de diminetile cand iti tineai respiratia, numarai elefanti, oi...sau ... dar stiai ca atunci cand genele se vor ridica de pe obraji tai calzi sarutati de somn, vei vedea alb, pur, cadouri, zambete...Macar atunci e liniste, auzi scartaitul delicios al zapezii sub labele catelului, oftatul angelic al vantului cand geamul se deschide si-ti aduce acel miros, acea pofta de viata pe care nu o poti definii, esti copil... Nu exista durere, iubire, ura, pretentii, distrugere sau sperante zdrobite, exista placinta mamei, bratele tatalui cand te cara pe umeri, cozonacul forfecat de dintisorii mici si albi ce cauta necontenit pata neagra de nuca, mirosul transparent al caldurii. Fugi cu pasi grabiti, ii oferi tatalui cealalta parta de cozonac...cand esti mic, esti darnic, nestiutor, pofticios si plangacios. Ii zambesti inocent, nu e fals, e copilarie, esti copil. Auzi colinda si fugi iar, uiti de julitura de la genunchi, de vanataia de la gamba, nici macar margeaua lipsa dintre dinti nu mai doare, zambesti, esti dulce, esti mica, esti copil, sunt parintii cu tine si sunt doai ai tai. Incepi sa intrebi, te miri, te uiti, mai furi un deget de frisca, crema, aluat, mancare, un deget inocent si mic, nesesizabil, acceptat. Gandesti mmm, si topai, faci zgomot, auzi colinde si tu sari, luminitele de langa jeam se perinda intr-un ritm alert pe langa tine si te inconjoara ca intr-un carousel. Nu te opresti, nu stii ce inseamna oboseala, spaima, neincredere, durere, esti copil, ferit, ferecat in acel cufar langa Robinson Crusoe, acolo sus in pod la Medeleni. Sau poate ca esti sub masa la Mos Gheorghe, mai furi ceva dulce pana cand sa-ti primesti pedeapsa. Rochita ta de da mereu de gol cand vrei sa furi dulceata, nuuu...vroiai sa vezi daca mai e buna, tu nu furi, tu imprumuti. Primesti pupici. Apoi te uiti dupa Mos, nu e, analizezi, e prea mic hornul iar mama gateste, fumul e gros si barba mosului se va ridica mereu...Nu are cum sa intre, vata de zahar cand se incalzeste se topeste pe limba ta rosie, ce nu cunoasta raceala, durerea, gustul. Mosul nu vine, oftezi, dai din picioare, sterge nasul cu maneca si te pui pe plans la modul serios, asa te aude, macar sa ocoleasca si sa vina pe usa. Patabum e atent, sigur il va lasa sa intre. Trebuie doar sa...gaseasca zmeul, e ascunsa cheia acolo... Uiti de mos, fugi la brad, e gata, tati a terminat, vrei sa impodobesti dar nu ajungi decat la prima creanga, plangi. Te ridica, asezi steaua, razi...Mama deschide usa iar colindele va invaluie pe toti, acum simti mirosul apetisant al mancarii, ti-e foame, acadelele s-au dus iar burtica e goala goala goala... Mananci, totul e un joc, te strambi, mancarea fuge, deraieaza trenul in mod repetat la intrare in gara, mai si scuipi, mai versi, te murdaresti la gura si pe maini, esti copil si toti zambesc. Ti-ai furat durerea, si ai pierdut-o printre jucarii...s-a dus...E fericire, aia, e mereu in par, pe gene, pe buze, si o dai la toti odata cu pupicii tai naivi. Aroma mereu ma cheama acasa stiai?

The story which has no name. Part 1 - How destiny urged their love.

Black & Red. Reason and Serene

I shall tell you a little story my friend, and this one has no name. You’ll find out that it has one ending though…This end represents the beginning of everything. Once upon a time there was a boy that wore black, and a girl that wore red.They loved each other very much, perpetually writing letters or just brief notes in which they enunciated the tremendous love that has been bestowed upon both of them. At the end of every letter they would carefully sign themselves as Red or Black. He represented the black rose who repeatedly fought to gain the benevolence of the pure rose; what he thought as to be perfect - unknown or in defined terms serene. His life had been a terrible line of misfortunes, later drenched in her sweet and kind love, superior to all he had desired or yearned for, it was she, the perfect shape of the unexpected, he had finally found her. Her existence had been blessed from the moment she had become his passion, his reason, his muse... She wanted nothing more than to bring him felicity in every possible way, she had lived for him, imagined surpassing the cliché of what he had been thinking hapiness might be. After a couple of years they have confessed in “ mere “ words what they have deeply felt from the very first moment they have layed eyes on one another.

- I am still thinking of a good picture that would suit this. -

Fericire masurata

O chestie Infinita numita Fericire...Da de unde.

Am tot stat cu coatele in pat...cu barbia sprijinita fara jena pe ele meditand si nu era o meditatie obisnuita. Ma gandeam cat de aiurea mi se pare un lucru intr-un anumit moment sau cat de extraordinar pot gasi acelasi lucru cateva clipe mai tarziu. Ce ironic. Si m-am gandit...ca daca tot eram intr-o dispozitie proasta sa insir. A iesit o chestie alambicata, dar ideea e ca m-a amuzat. E pacat sa uitam de ele, pentru ca aceste momente au fost centrul daca nu furnalul fericirii noastre dealungul vietii. Cine ar putea trai fara dulciuri, Craciun, muzica, filme, poze, iubire, iarna, zapada, vara, munte...E un dulce balant sustinut de suferinta trecatoare ce te indeamna la ceva mai mult, evoluezi fara sa realizezi doar incercand sa o eviti. Acest dulce balant, inseamna totul...nu poti neglija o lege a universului fara sa le afectezi pe toate....
Fericirea este : Un zambet, o zi de iarna linistita cand parintii au timp de sanie si de amintiri, primul cuvant al unui bebelus, clapele unui pian, haine pufoase, cozonac, ciocolata calda, acadele, haribo, guma, bomboane, esarfa, chitara, fular, pistrui, par, portocale de Craciun , emotii puternice exprimate prin lacrimi, zapada, lumanari, primul sarut, o melodie cantata de un om ce nu stie a canta, un desen pe care nu-l intelege nimeni...pagini dintr-o carte din copilarie, somnul langa persoana draga, o imbratisare fugara, o privire, lumina, zorii zilei, ziua ta de nastere, fotografii la mare, desene animate, filme alb negru, lumini de craciun, brad impodobit de tine, o noapte de dragoste, sentimente profunde, vin fiert cu scortisoara, jocuri de copii, poza in buzunarul unui indragostit, un tren, o gara uitata ce sta drept muza atator scriitori, fructe, muzica jazz, sucul de mere, ciocolata neagra, parfum, stranuturi soade, reactii controversate si copilaresti, culoare, mov foarte mov, rock, tricou cu Metallica, tricou cu Hammerfall, tricou cu Metallica( altul ), un copil ce-ti scoate limba pe geam si rade, varsta de 18 ani, sansa de a-i oferii copilului tau numele pe care tu ti l-ai dorit mereu, piese de teatru, muzica simfonica, sambete la un concert rock, banca din parc pe care nu o vei uita niciodata, rochia pe care o purtai cand s-a indragostit de tine, zambetul lui, ochii lui, parul lui, tot ce tine de voi si va defineste, dictionare, scoala, amintiri din liceu, profesorii pe care nu ai sa-i uiti niciodata, prima zi de scoala, facultate, coditele pe care nu le mai porti in liceu, viata intreaga cu acelasi om, a muri impreuna cu persoana iubita la batranete, a-ti privii nepotii, bunicii, patul lor cu arcuri neconfortabile, somnul de pranz, abecedarul, prima nota mica la matematica, discutii aprinse, fiecare Craciun pe care-l marchezi in viata ta, idei, sentimente puternice, jocuri, rasul a mii de oameni diferiti, universul, amplitudinea si complixitatea persoanelor, speranta unui viitor, maine, sosete, pantofi rupti pe care nu ii arunci, baie cu spuma, marea, muntele, visul primului indragostit, postare, poze alb negru, pick up, plimbari, excursii, o biblioteca, diferentele dintre zile si starile simtite, primavara, natura, arta, baletul, patinaj, Poeziile lui Nichita Stanescu, universul lui Haruki Murakami, Shakespeare, istoria, tablourile, prietenii pe care continui sa-i cauti, mancare, apa de la robinet, prima mancare pe care incerci sa o prepari, limonada, placerea momentului, increderea in iubire, a te indragostii, caracterele oamenilor, sunetele stomacului infometat, sughit, cercei, maini, casatorie, cadouri, verighete, misterul zilei de maine, liberul arbitru, destinul ce sta in mainile fiecaruia, ganduri inabusite, gheata de pe geamurile masinii, un geam aburit, filme, instrumente, ritmuri, orele in care te straduiesti sa intelegi o teorema- un criteriu, bratele largi cuprinzand cerul, ingeresai in zapada, o problema, telefoanele care-ti fura respiratia, mesajele pe care nu le visai niciodata, soare, luna, toamna, zilele calduroase de vara care iti inchina cele mai minunate idei....Totul cand privesti pe geam. Suntem o parte din univers, universul inseamna infinit...Suntem infiniti in fericire.

P.S I love you

Holly Kennedy: Dear Gerry, you said you wanted me to fall in love again, and maybe one day I will. But there are all kinds of love out there. This is my one and only life, And its a great and terrible and short and endless thing, and none of us come out of it alive. I don't have a plan... except, it's time my mom laughed again. She has never seen the world... she has never seen Ireland. So, I'm taking her back where we started... Maybe now she'll understand. I don't know how you did it, but you brought me back from the dead. I'll write to you again soon. P.S... Guess what?

Gerry Kennedy: Dear Holly, I don't have much time. I don't mean literally, I mean you're out buying ice cream and you'll be home soon. But I have a feeling this is the last letter, because there is only one thing left to tell you. It isn't to go down memory lane or make you buy a lamp, you can take care of yourself without any help from me. It's to tell you how much you move me, how you changed me. You made me a man, by loving me Holly. And for that, I am eternally grateful... literally. If you can promise me anything, promise me that whenever you're sad, or unsure, or you lose complete faith, that you'll try to see yourself through my eyes. Thank you for the honor of being my wife. I'm a man with no regrets. How lucky am I. You made my life, Holly. But I'm just one chapter in yours. There'll be more. I promise. So here it comes, the big one. Don't be afraid to fall in love again. Watch out for that signal, when life as you know it ends. P.S. I will always love you

Gerry Kennedy: [calms Holly] Every morning I still wake up and the first thing I want to do is to see your face.

Holly Kennedy: All I know is, if you don't figure out this something, you'll just stay ordinary, and it doesn't matter if its a work of art or a taco, or a pair of socks! Just create something... new, and there it is, and its you, out in the world, out side of you and you can look at it, or hear it, or read it, or feel it... and you know a little more about... you. A little bit more than anyone else does... Does that make any sense at all?
Gerry Kennedy: Yeah... you're saying you want to paint socks.
Holly Kennedy: [ecstatic] Maybe!

Upgrade Rage

Betrayal...hate....rage....it's all because of you.
I should thank the devil for his blessed love...Upgrade you.
And rumors you on the verge of a new merge
His inferiority cannot even crose my selfish way of loving.
I loved...I hate, I'm blessed, I'm not.
Upgrade you.
I'll survive, I've changed, I'm better, stronger, you made be beautiful with rage and hate.
Goodbye. Upgrade you...

Love

Love is patient, love is kind.
It does not envy, it does not boast,
it is not proud.
It is not rude, it is not self-seeking.
It is not easily angered,
it keeps no record of wrongs.
Love does not delight in evil,
but rejoices with the truth.
It always protects, always trusts,
always hopes, always perseveres.
Love never fails.
Bible
~I Corinthians 13:4-8~

"Perfect love is rare indeed -
for to be a lover will require
that you continually have
the subtlety of the very wise,
the flexibility of the child,
the sensitivity of the artist,
the understanding of the philosopher,
the acceptance of the saint,
the tolerance of the scholar and
the fortitude of the certain."
~Leo Buscaglia~
(March 31, 1924 – June 11 1998)

There is no difficulty that enough love will not conquer;
no disease that enough love will not heal;
no door that enough love will not open;
no gulf that enough love will not bridge;
no wall that enough love will not throw down;
no sin that enough love will not redeem...
It makes no difference how deeply seated may be the trouble;
how hopeless the outlook; how muddled the tangle; how great the mistake.
A sufficient realization of love will dissolve it all.
If only you could love enough you would be
the happiest and most powerful being in the world...
~Emmet Fox~
(July 30, 1886–August 13, 1951)

"Mysterious love, uncertain treasure
Hast thou more of pain or pleasure!
Endless torments dwell about thee:
Yet who would live, and live without thee!"
~ Joseph Addison ~
(May 1, 1672 – June 17, 1719)

O jumatate diabolica perfecta pentru sufletul meu...

Ce a fost a fost.Ce va fi este.

Sunt cu Radu de ceva timp.M-a invitat la el de vara trecuta, de cand jucasem rolul de papusa ofensata.Nu eram mandra de comportamentul meu, insa aparent asta nu mai conta.Tot ce vroia acum era sa-mi arate ca tine la mine.Ma simteam frustrata.Dar trece...

In ultima vreme nu ma recunosc, simt ca o alta Indra se ridica din mine, o sparge pe cea veche, iar apoi, bucatele cu bucatele o recompune.Ce iese doar el va stii, Radu?
Trenul suiera obosit, intampinand gara cu salutul caracterisic batranetii, cantandu-i garii o doina de mult uitata.Am ridicat ochii din cartea ce m-a captivase si am privit pe geam.Bucuresti...un oras mizer cu principii curate, gandesc eu.Il zaresc pe Radu, este imbracat ca deobicei, pantaloni negri, o jacheta gri, i-a crescut parul si privirea adanca si matura s-a acutizat, s-a schimbat mult.Cand ma zareste, Radu imi face cu mana si imi zambeste, simt ca acolo ceva pulseaza, simt cum revin la viata, incet incet, ca o creanga de cires primavara. Asa trec primele zile.

Radu imi face cunostinta cu Alexandra, e uimitoare. E mai scunda cu un cap decat mine, e slabuta, finuta si cred ca i se potriveste.Sunt fericita cand ii vad impreuna, insa, ma doare gandindu-ma la mine, ma gandesc ca nu mai am motive sa ma eschivez, chiar trebuie sa ma comport conform varstei mele si sa renunt, batalia fusese pierduta cu mult inainte, insa preferam sa dau un "Load Game" si sa debarc din nou pe plaja Normandiei, sa ma lupt cu nemtii.Dar astea sunt jocuri, iar ceea ce fac eu aici, e doar un joc putin mai real.Cred ca a sesizat ca sufar caci m-a invitat la un concert, mergem maine sa ascultam Vivaldi, zambesc si se calmeaza. Tu suferi mai mult decat mine...

Sala era decorata extrem de frumos, o catifea rosie impodobea scenele si scaunele ca pe micii ei minioni."Dar noi ce suntem oare?".Privesc biletul, stam unul langa celalalt, eu am scaunul 15, el 16, suntem destul de aproape de scena.Incepem sa vorbim despre diferite lucruri, Radu imi povesteste despre noua carte scrisa de el, savurez citatele date de el si ma convinge din nou ca merita citita, nu ca n-as fi stiut. Apoi imi spune despre facultate, discutam despre multe, ca doi vechi prieteni care s-au pierdut pe malul marii cand colectionau scoici, un vant navalnic ii adusese impreuna din nou, iar ei isi impartaseau trecutul.Intre timp pe scena se aseaza toti artistii si incerc sa fixez cu privirea cele patru viori soliste, ce ne vor delecta urechile in acesta dupa-amiaza.Din momentul in care incepe concertul Radu nu mai rosteste nici un cuvant si cade vrajit, ca si mine de altfel, in mrejele muzicii prea efemera pentru doua urechi cu nu cunosteau suferinta. Incep sa plutesc si mintea imi zboara libera prin aer iar cand intalneste un obstacol se descompune devenind astfel necesitate.
Ochii mei iscoditori se pironesc asupra unui solist extrem de frumos, cu cat il privesc mai mult ma conving ca nu e real. Nu pot crede ca poate exista o persoana atat de perfecta fizic ca el. Ca un copil nesatisfacut ca nu si-a primit ciocolata promisa incep sa-l privesc la inceput senina, apoi tot mai insistent si simt cum incep sa ma inrosesc cand observ ca aceasta persoana imi observa prezenta trecatoare.Era incredibil de frumos si elegant, cantand cu multa pasiune.Dupa cateva secunde isi indreapta privirea spre mine si ii observ ochii albastri, adanci, insistenti, reci si plini de sine.Niciodata in viata mea nu vazusem un barbat mai frumos ca el si incercam sa ma conving de asta.Era inalt, avea parul de culoare cafenie, pana la gat si fata era perfect centrata. Era rus, cum aveam sa aflu mai tarziu. Din cand in cand se oprea si ma privea intr-un mod foarte pervers, simteam cum privirea sa ma dezbraca incet, iar acesta senzatie era foarte incomoda. Incep sa rosesc, Radu ma treaba ce am si incepe a chicoti, insa nu spune nimic, revin cu privirea la pozitia initiala.
Muzica pune stapanire pe noi si uitam sa respiram, sa simtim, sa fim ce eram, parca ne gandim sa evadam, sa stim, sa cunoastem sa devenim mai buni pentru noi. Il privesc pe Radu, ii oberv ochii, vad cum se pierde acolo unde eu nu-l pot urma, undeva unde eu nu gasesc cheia."Oare la ce te gandesti..."Ma mai cunoaste?.El se intoarse brusc spre mine, evit sa-l privesc, mi-e frica sa nu vada ce simt, zambesc privind in jos si el ma impinge razand copilareste. Ce tineri eram, ce tineri suntem...Ca un magnet privirile imi sunt indreptate spre tanarul misterios ce canta in toata suprematia sa.Dupa cincisprezece minute, o pauza binevenita ii intampina pe artistii curenti, ce schimbara stafeta unui grup din Suedia urmand sa interpreteze Dvorak, Dans Slavon. Ardeam de nerabdare sa aud acesta interpretare, Vivaldi era un compozitor uluitor, iar viorile sale descriau istorie doar la simplul auz, insa Dvorak avea acel ceva pasional dupa care tanjesti in zilele senine.Ridicand privirea spre tavanul ce se voia a fi cerul senin, sesisez in treacat o mana care imi face agitata semn de dupa o usa din dreapta mea.In mod bizar reflexul meu este sa privesc pe sub ochelari, desi eu sunt mioapa. Acest reflex a debutat din momentul in care lucruri ciudate au inceput sa se intample cu mine. Spre exemplu: cand eram fericita, priveam pe sub ochelari ca si cand lumea naturala avea sa se reverse ca un dus rece peste mine spulberandu-mi zambetele, insa ma inselam, eram la fel de fericita si aceleasi lucruri frumoase se intamplau fie cu ochelari fie fara...revenind insa la realitate, aceeasi mana agitata isi flutura degetele asteptand un vapor ce naufragia. Ii ating mana lui Radu si ii soptesc la ureche un :" Revin Imediat". Incercand sa deranjez cat mai putin indreptandu-ma spre mana care isi dezvaluia incet identitatea.
- Scuzati-ma domnisoara, mi s-a comunicat sa va chem in partea vestica a cladirii.Ma puteti urma? mi-a spus o femeie intre doua varste, eleganta si in acelasi timp parand mai ponosita si mai nenorocita ca oricand.
- Dar cine...?
- Eu doar urmez ordine.mi-a raspuns fara chef.
Fara prea mult interes am urmat-o spre partea indicata.Nu puteam sa nu remarc frumusetea cladirii.Cu cat ma indepartam mai mult de sala concertului, aveam vaga senzatie ca, cutreier prin timp, atat de multe arme defilau in mod static in fata ochilor mei, nu le stiam numele insa le recunosteam din jocurile pe calculator, cand minutios le cercetasem impuscand nemti sau rusi. "Trebuie sa iau o pauza", mi-am zis..."Prea multe jocuri ma senilizeaza" si ma incearca un usor ras cu inflexiuni cristaline. Pe partea stanga a peretelui observam sabii de toledo dar si sabii japoneze, ce gust bizar si ce asociere anosta mi-am spus."Cu siguranta ne senilizam in grup". Dupa putin timp am ajuns in fata unei usi imense de abanos, ce parea mai degraba strajer al intrarii in alta lume. Am inceput sa privesc banuitoare in jur dar domnea o liniste ce ar fi trezit si mortii.
- Aici?
- Cu siguranta.
Si uite asa ea l-a gasit pe el ce de fapt zbura. El aduna triunghiuri si ea zambea. Au inceput sa se priveasca si universul a explodat spre placerea lor.
Mi-am tinut respiratia cateva clipe, iar apoi mi-am atins nasul in deplinatatea faptului ca inca mai exista si am pasit.


El ce nu stie ce vrea. El ce iubeste si doreste dar nu are.



Un cap mic de copil care se dovedea al meu privea. O umbra se miscase si dupa cateva secunde o lumina se aprinse in incapare descoperind astfel un pick-up mare, ce trona fara jena langa o masa. Alaturi, se gasea tanarul misterios analizand un disc. Fara sa vreau am recunoscut melodia lui Ravel. Habanera era singura melodia care imi soptea acel sentiment de infidelitate. Parea ca detine secretul mistic al indragostitilor austeri. Fara prea mare interes m-a privit. Niste ochi albstri analizau fara vorbe trupul meu. Apoi se intalnira cu ochii mei si le transmisera un zambet demn de un Humphrey Bogart.
Fara nici un avertisment am inceput sa tremur si incercand sa-mi misc picioarele, o stare de disperare m-a curprins vazand ca acestea nu ma asculta.
- Din cate am inteles, ai dorit sa ma vezi, sau nu, domnisoara?
- Mi se pare ca nu eu sunt cea ce nutreste asemenea dorinte...
- Ah, eu niciodata nu invit la mine, o femeie care nu doreste sa ma vada, la ce bun? a raspuns el.Daca nu ma priveai asa de flamanda, nu cred ca te-as fi invitat aici.
- Ce doresti?
- Vreau ca domnisoara sa se simta bine...Sa ma simt bine...
- Ce te-a facut sa crezi ca nu m-as simtii bine? am raspuns eu autoritara dar speriata.
- Pareai trista, veni raspunsul ca si cand imi dezvaluia cel mai ascuns secret al magiei.
A dat sa se apropie de mine, iar eu instinctiv m-am dat in spate un pas, pastrand distanta in oarecare masura egala.A inceput sa rada observandu-ma.
- Iti este frica de mine?
- Esti la fel de calm ca un lac vara, cand face cunostinta cu o tornada. Nu am incredere in tine. Esti o bestie calma, umana in aparenta.
A continuat sa rada...
- Nu esti departe de adevar.
S-a apropiat din nou de mine, insa de data aceasta nu am schitat nici un gest. Distanta dintre noi devenea hrana neantului. O forta inexplicabila ma apropia de el, incepeam sa ma gandesc la lucruri bizare. Vroiam sa-i simt gustul buzelor, sa-i ating parul, sa fie al meu...
- Cati ani ai? m-a intrebat.
- Am optsprezece ani, domnul...?
- Atat de mica? Ma asteptam...oricum hainele iti tradeaza varsta, sau poate nu hainele sunt de vina...Ti-as fi dat douzeci si patru de ani, a continuat el. Imi poti spune Mihael...fara domnul.
- Tu?
- Ce discutie dragalasa, fluida ca o cascada? Mi-a raspuns privindu-ma rautacios. Dar, hmm, am douzeci si sase de ani.
Ignorand remarca sarcastica i-am raspuns :
- Nici tu nu pari.
- Ce noroc, domnisoara...?
- Indra.
- Indra sa fie. De ce voi toate femeile, tinere ca sa ma exprim galant, va manisfestati foamea atat de salbatic...? Stau si ma intreb, nu ar fi mai sanatos sa va prefaceti, sa incercati sa va initiati, in definitv, noi barbatii suntem cei ce...sunt flamanzi, dar tu pari mai desprinsa decat celalte...Ma insel? Ma indoiesc...

Nu stiam ce sa-i raspund, poate ca ma cunoscuse deja prea mult, poate ca vedea femeia care vroia sa iasa la iveala, fiind insa sugrumata de rationala din mine. Eu intotdeauna ma imaginam prostituata virgina, ingerul pervers, femeia cu doua fete, sinistra si sfanta deopotriva.N-am stiut ce sa-i raspund, in schimb am inceput sa ma holbez la el, incepeam sa ametesc privindu-i ochii, sa simt cum vreau sa fie al meu, sa-l conduc spre ceea ce eu numesc fericirea mea...
Vorbele au impietrit insa privirea nu contenea sa-si gaseasca pacea. Ca sa nu-l las pe acest personaj la fel de auster sa mi-o descopere , imi voi dezvalui garderoba. Nu este in firea mea sa exagerez cand vine vorba de frumusete. Ceva frumos aruncat pe mine este in regula. Insa, sunt momente in viata cand simti ca vrei sa starnesti un oarecare interes. Acest interes, desi nu era destinat spre mistere nocturne, a ajuns pe capul lui. Eu speram si doream de altfel sa primesc un compliment "dragalas" de la Radu. Si uite asa am ajuns sa spun ca in acea zi foarte importanta, purtam o fusta pana la genunchi din stofa, o bluza alba putin decoltata avand pe umarul drept, raspandind fiori pielii o creanga de liliac, mirific plantata. Peste fara mila, perechea sacoului, mai putin calcata proteja venirea toamnei...
M-am decis ca acest joc ma plictisea, mai mult decat simteam, incercam sa ma conving, incercam sa ma conving ca nu ma impresioneaza si ca de fapt ma lasa rece. Cand in sfarsit am dat sa ma apropiu, am observat ca Mihael incuia usa lent.
- Ce faci?!
- Oare ce ar putea face un tanar de 26 de ani, inchisa intr-o camera cu o tanara de 18 ani, aparent nevinovata ?
- ...?
- Fac doar ceea ce simt ca vrei, nu e evident? a continuat nestingherit.
- Eu nu vreau nimic, te rog lasa-ma sa ies...! am zis cuprinsa de acea teama necaracteristica mie.
In momentul in care am zis asta, am avut acea senzatie de impietrire a picioarelor, nu ma puteam misca. El s-a apropiat incet de mine si m-a invaluit cu o mana in jurul taliei iar cu cealalta incalzindu-ma cu mangaieri usoare imbietoare, a urcat spre bust, unde cu aceleasi miscari delicate, dar ferme, mi-a cautat greutatea dulce a sanilor. Surprinsa pe nesimtite de atatea senzatii noi, nu stiam cum sa reactionez, eram pentru prima data atinsa in acest fel, si sentimentul vinovatiei sporea in clipele in care moleseala atingerii ma inmuia. Nu puteam spune ca nu-mi placea, insa vroiam sa fug de acolo, ma simteam ca o pasare prinsa intr-o colivie. Lin, a inceput sa ma ghideze spre canapeaua, pe care n-o descoperisem mai devreme…

Michael ma conducea la fel de profesionist cum isi conducea vioara, poate paream doar o papusa, dar in sufletul meu revolta supunerii mele si efectul pe care il avea asupra mea ma teroriza. Nu-mi puteam imagina ca va exista vreodata o persoana careia ma voi supune fara sa pot sa protestez, dar sa nu o numesc supunere, mai mult, ma simteam pietrificata dar totodata raspunzand atingerilor sale cu un tremur imperceptibil al buzele, ochilor si mainilor. Michael, cu degetul aratator pe incheiatura mea, imi mirosea parul si gatul dar evitand sa ma atinga, sa ma tina de mana, proptindu-se pe coate, ma lasa incet pe canapeaua flamanda de atingerile calde, umane…

Feelings

In my dreams
It was me in your arms
My lips on yours
There was only us
And the clouds
And the stars
It was the world and us
It was us against the world
But in your arms I could take it
Anything the world dished out
And with your kisses I was strong again
In my dreams it was me in your arms
My lips on yours
But in reality
You’re gone...

I can’t breathe
I want to but no air comes out
I want to speak but no words come out
Why do I feel... hurt?

I feel betray
I feel like love had forgotten me
Like God only help those who have love

My heart hurts
My heart feels like a thousand needles went through my chest
and now it’s bleeding slowly for me to die

Why
Why when I try to move my hands to touch the ground I can't
Touch the ground
Just to know it’s still there
Just to know I am still alive

Broken
I feel like a broken doll
Shatter into pieces
Pieces all over the floor
With no one there to put me back together
...no one...
Will fix me
No one will love me
No one will help me breath
not feel things that is real
not to even to tell me that I’m alive

First day of my life.

Feel like I'm stoned
wanna be alone, just for a while, unknown
Weeks on the road a long way from home
just shut off the phone

And you say I'll heal you,
I'll always be yours
and you say I'll kill you if I do something wrong
yeah, yeah, yeah ,yeah, yeah, yeah

Still feels like the first time
to stand here by your side
together regardless
we'll walk through the darkness
Still feels like the first day of my life

Remember the times
together we swore, never give up this life
still hanging on, still going strong
here I belong

And maybe I'm crazy
but I just can't slow down
And maybe I'm crazy
but at least I'm still around
yeah, yeah, yeah, yeah, yeah, yeah

Still feels like the first time
to stand here by your side
together regardless
we'll walk through the darkness
Still feels like the first day of my life

In a moment, everything can change

Orice forma folosim, indiferent cat de mult incercam sa mascam cuvintele, aceastea raman la fel de banale, tacute, stinghere.
Nu credeam niciodata ca oamenii se termina, ca ii poti aduce in pragul distrugerii si totusi inca sa-i fortezi sa mearga mai departe, insa am inteles asta...
Cand simti ca toti iti intorc spatele, cand simti ca si Dumnezeu se fereste sa-ti asculte gandurile, durerea, suferintele, strigatul, umbra mortii...Insa mergem mai greu, mai usor, mergem...intr-o societate bazata pe moralitate, reactiile contradictorii acesteia sunt patate, manjite, singuratatea e de fapt capacitatea de a accepta diferenta dintre oameni. Suntem doar niste papusi neevoluate ce nu realizeaza ca viata ne loveste la un moment dat pe toti, chiar daca iubesti sau esti iubit. Poate, pur si simplu platim pentru greselile facute, sau poate suntem toti trasati pe o linie a vietii, asteptand sa fim loviti, in speranta de a porni fara a privii inapoi. Indiferent de motiv, suntem singuri, ne privim cu rautate, in momentele in care surprindem suferinta altcuiva. Nu exista iubire neconditionata, noi iubim doar in momentele in care persoana iubita ne ofera zambete, intelegere, insa nu suntem capabili sa iubim indiferent daca suntem raniti sau nu.
Iubesti pentru un moment ca apoi sa ranesti pentru fiecare moment in care nu ai fost iubit.
Cui ii pasa? - misterul neelucidat al existentei umane, cine sta defapt la coltul vietii noastre sa marcheze, sa ierte, sa fie om...Cine?
Iubesti, suferi, iubesti, suferi...apoi incepi sa realizezi ca aceste doua cuvinte sunt mereu asociate, ca se completeaza. Mereu ne legam de suferinta, mereu reprosam durerea insa niciodata nu sarutam iubirea, niciodata nu o protejam...

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Plain Things

Intotdeauna uitam lucrurile marunte care ne fac de fapt sa ne indragostim, mereu uitam lucrurile marunte care ne fac sa iubim nebuneste. Le uitam...Sunt lucruri marunte care fac diferenta...

Black Hole

Get this widget | Track details | eSnips Social DNA

Breaking Dawn Quotes

“ Edward ignored her; his lips were hard against mine, more urgent than before. My heart broke into a sprint and my palms were slick against his marble neck.”

“ Edward turned his face slightly to murmur,” Go away, Alice.” and then pressed his lips to mine again.”

“ He froze. Then he lifted his face from mine and glared at his favorite sister.” You’re awfully small to be so hugely irritating.”

“ It was a serious kind of kiss – intense, slow but building…”

“ He kissed me tenderly, adoringly; I forgot the crowd, the place, the time, the reason…
only remembering that he loved me, that he wanted me, that I was his.”

Vin? Bere? Vodka? Nimic...

Asa suntem noi…-”Tristetea intr-un pahar cu apa”-

Oricum as incepe, inceputul e mereu acelasi, tristetea mea…si nu se rezolva, ea ramane acolo, insa noua oamenilor ne place sa ingropam lucrurile pe care nu le mai vrem, nu rezolvam problema pentru ca e prea greu si pentru ca riscam sa fim raniti, fie emotional, fie fizic. Asa suntem noi…Sa ne tineti minte…De cate ori poate renaste un om? Sa fie la pamant si sa se ridice stiind ca va primii o noua lovitura? E doar puterea obisnuintei, sau e ceva ce ne ghideaza din interior?... noi mereu vom fi noi pentru ca nu stim sa fim altceva. Cineva mi-a spus ca modul in care reactionam in momentele critice ne defineste ca persoana, nimeni nu crede asta, toti putem fi draguti cand suntem fericiti, am vrea sa fie toti ca noi, la fel de fericiti, iar cand suntem tristi, nu ne convine sa fie ceilalti fericiti. Cat egoism…Asa suntem noi…Promitem lucruri pe care mai mult decat sa le credem, le speram…ne rugam ca sa ne fie noua bine, sa-i schimbe pe ceilalti, niciodata sa le fie altora bine si sa ne schimbam noi…E usor sa dai vina pe cineva, ca apoi sa-i spui, nu e asa, esti o persoana minunata, functioneaza pentru ca vrem sa auzim lauda, critici nu putem sa auzim…Ne miram de ce nu ne schimbam, de ce ne merge la fel de greu, insa niciodata nu realizam ca de fapt nu suntem pregatiti sa primim toata vina, ne este frica ca o sa ne striveasca ca pe niste gandaci, care risca totul pentru existenta lor…Asa suntem noi, iubiti-ne, voi oameni, animale, fiinte la fel de jalnice si de iubitoare ca noi. Suntem tot…cu bune si rele. Suntem pamant, apa, cer, soare, luna, hazard, zambet, viata inocenta daruita din iubire sau din ura…Unde e perfectiunea? Acolo unde nu o vedem? Daca scriem asemenea lucruri, suntem filozofi si suntem ciudati, suntem priviti prin ridicarea unei sprancene, daca ignoram, suntem ignoranti, dar suntem la fel ca ceilalti, o adunatura de oameni care se uita in sus si spera. Nu exista bine definit si nici rautate definita, pentru ca noi suntem totul la un loc, un amalgam de sentimente pozitive si negative, discontorsionate. Ajutor!!!
( O alta voce ) - Ai nevoie de ajutor? ( rade ) Stai la rand, trebuia sa vii din timp, noi asteptam aici de veacuri, am inceput chiar sa credem ca suntem prizonieri…( rade iar ) Dar macar ne trateaza regeste, ne mangaie cu sperante, ne spun ca o sa fim fericiti, ca o sa ne ajute…dar e si asta o credinta, nu stim cand se va intampla…dar suntem rasfatati, asa suntem noi… iar noi nu trebuie sa facem chiar nimic.
Credinta…ajuta oare credinta. Suntem testati? Dar prefer sa sed trist pe malul singuratatii si sa povestesc cu altii la fel de tristi ca si mine. Noi suntem mai multi, suntem o comunitate mare, avem chiar si familii, dar suntem noi…si nu ne schimbam, mai mor cativa, vin altii, dar suntem la fel si nu vrem sa ne schimbam, asa suntem noi…
( O voce trista ) Odata am iubit o fata, era mica, bolnava dar eu o iubeam. Nu mi-a spus niciodata care era boala ei, dar am presupus ca era una grava. Nu vorbea niciodata despre ea. Ea nu a mai murit, iar eu trist iubind-o asteptam sa moara, ea n-a mai murit. Iubirea a trecut peste noi…si-a ales alt cuib. De ce a plecat iubirea? Oare n-am tratat-o cu respect sau nu am tratat-o pe ea. Oare m-a iubit? Cine? Neincrederea duce la neincredere. Ea traieste in sufletul meu, acolo o iubesc mult, dar cand e langa mine, calda, iubitoare si dornica de iubire, eu nu o doresc. Ii spun sa plece, sa gaseasca pe altcineva mai bun, nu am stiut ca eu sunt cel mai bun pentru ea. Sunt tanar…se intelege. Problema e ca eu sunt tanar mereu…Noi nu imbatranim niciodata, suntem poporul nemuritor…

Parasita

Where's my Edward?
“
- Ce-i? Ce-i cu tine? Ce-i cu vocea asta sfarsita?
- Eu…cred ca tocmai mi-ai pierdut sprijinul, singurul sprijin care ma tinea departe de innec…
- Si? Ti-e frica ca ai sa te inneci?
- Nu…am raspuns eu trista. Nu cred ca aveam nevoie, nu cred ca o sa mai am nevoie. Lectia a fost destula.
- Lasa asta…zise la randu-i pe vocea lui obosita. Crezi ca vei mai avea nevoie de el?
- Nu stiu, depinde…depinde de el. Acum, simt ca ar putea sa-mi zica orice, nu iubesc nimic, nici macar pe mine, in schimb, asta il va durea pe el.
- El era de vina, nu?
- Nu stiu…mereu eu sunt vina, dar cred ca nu mai conteaza. Nu-l mai iubesc, asta pentru ca eu nu pot sa ies dintre lume de vis, eu nu am nimic decat imaginatia, singurul tezaur autentic al nebunului. Dar tu ma iubesti?
- Eu? Desigur…eu ii iubesc pe toti. Eu spun speranta, eu nu mor deci te voi iubi mereu.
“

Am impresia ca daca vad ca iese cineva din camera mea si ma lasa singura am sa innebunesc. Ma simt asa de singura, teoretic nu sunt mai singura decat deobicei, insa…n-am mai simtit de mult singuratatea asta. M-am saturat si vreau…nu stiu ce vreau. Vreau fericire, iubire, zambet, intelegere, afectiune, mangaiere, imbratisare, sarut pe frunte, copilarie, inghetata, soare, muzica, munte, mare, nisip, flori, iarba, animale, lucruri hazlii si copilaresti, seara de vara romantica, rau, copaci, somn odihnitor, povesti frumoase, zile fara lacrimi, fericire….