Thursday 28 June 2012

Eu

It comes and goes in waves...

Aud mereu versurile astea in mintea mea, poate pentru ca partea matura a firii mele, a mici Indra incorporate acolo a invatat ca toata viata asta se desfasoara in valuri, ca uneori atingi soarele, alteori te arde, uneori atingi pamantul, alteori simti ca te intorci la origini, in tarana simpla, cruda si nemuritoare...
De un an intreg am incercat sa fug de mine, am incercat sa nu scriu, sa ridic un zid si sa stau acolo la panda, incep sa cred ca aceasta strategie a fost total gresita si ca prezumtiile pe care mi-am construit aceasta ipoteza total eronata au prost fondate. Am sa las aceasta foame sa ma consume, sa ma contopeasca cu un alter-ego al meu, cu ceea ce eram candva si pentru prima data in 2 ani am sa scriu despre ceea ce simt. Am sa va las sa vedeti cine sunt, cine am ajuns, ce iubesc, ce doresc, sa-mi vizualizati temerile, sa zambiti in fata esecurilor, sa sorbiti iluzia succesului pe care inca nu l-ati simtit.
Am crezut ca ma voi ridica la ceea ce sunt eu luptand cu mine dar poate ca de fapt trebuie sa incetez a ma uri pe mine, a ma rani si a privi in jur...
Vad oameni multi mai speriati si mai nesiguri, care spre deosebire de mine nu-si vocifereaza aceste mici nesigurante; eu m-am obisnuit sa-mi ofer inima pe o tava, dar o data cu aceasta ofranda adusa in cinstea prieteniei sau iubirii, dezvalui si partea pe care ceilalti prefera sa o acopere cu multe alte "jocuri de lumina si culoare", aceste jocuri ii distorsoniaza, ii schimba, isi pierd fondul si ajung precum Dorian Grey sa fie condusi de instinct si superficialitate. Poate ca de fapt rana mea putrezeste in fiecare zi pentru ca nu ma tratez singura, poate ca nu sunt eu cea care cauzeaza asta, poate ca sunt ceilalti, poate ca ma consuma, poate ca ii las sa ma consume, nu mi-am protejat niciodata formele mele, entitatea care ma tine in viata, flacara asta, nu am apreciat-o, nu am sanctificat-o ca sa creasca in intesitate, sa ma incalzeasca si am ramas asa rece si singura si degeaba tipam dupa ajutor cand eram "tightly locked" from inside out...

Si am incercat prea mult sa dansez la fel ca ei, sa "blend in" sa ma conformez, sa reactionez la unii stimuli, sa fie in limitele normalului si nu inteleg cum am putut sa fiu asa de oarba si naiva... Eu nu sunt asa, eu sunt eu, si trebuie sa-mi aduc aminte de toate lucrurile din trecut care ma faceau sa tresar, sa zambesc, sa fac toate lucrurile sa mearga bine pentru ca sunt eu, asa cum sunt, cu defecte, cu vise, cu parti din mine ancorate aici pe pamant, altele in spatiu sau poate chiar si intr-un alt univers paralel... Si atunci stiam ca e suficient sa fiu eu si ca totul va fi bine, ca nu trebuie sa ajung la un compromis cu ceilalti, ca trebuie sa ma accept si sa-i las pe altii sa ma accepte, ca modul lor de viata nu e al meu, ca nu trebuie sa ma compar, sa fiu " din unghiul lor potrivita ". Oamenii sunt de fapt asa de simpli, sunt mecanisme vii care isi reprima emotiile si isi standardizeaza fiinta lor in algoritmi, in bucle continue de experiente si repeta si functioneaza toti la fel. " Frumusetea, iubirea, inteligenta, creativitatea, visul, placerea, copilaria, fericirea sunt toate puse intr-o vitrina si privind pretul stim de fapt ce vom alege dar nu stim de fapt ce vrem, ce ne place, ce ne face pe noi sa facem click...

Thursday 14 June 2012

Reasons to live

I'm trying to find reasons to stay alive,  and I can't find any.
Sunt dezamagita de toti oamenii si de toate lucrurile din jurul, mi-e scarba de toti and it feels like there's a worm eating me alive...

Wednesday 13 June 2012

http://www.youtube.com/watch?v=6fVE8kSM43I

Un sentiment de scarba, de mine, te tot, de oameni, de falsuri, de fericire in definitiv sfarsesti in acelasi loc, in aceleasi mizerii manjit in hainele tale pompoase.
Si urasc cand mi se spune sa ma ridic, e asa de clicheica chestia, e ca un ecou surd, ca o voce de soprana care sparge paharul din care urma sa sorbi sampania nuntii tale...Daca exista ceva acel lucru se numeste CONFORMARE, a se defini mai precis ca fiind acel inghitit in sec si mers mai departe datorita unor posibilitati care lipsesc substantial. Dar hai sa ne prefacem, am ajuns asa de talentati la asta ca abia daca mai stim cand zambim pentru noi insine si e o ironic pentru ca "noi" de fapt inseamna a singulariza si deja ne pierdem tot mai tare...
Dintre toti care spuneti ca va pasa, ca ma intelegeti, oare cati spune-ti asta cu adevarat? Cati de fapt nu aveti in spate motive ascunse, sau faceti asta din mila, plictiseala sau ca o indatorire si e jenant sa realizezi ca de fapt nu ne pasa de altii, tot de noi ne pasa mai mult.

Tuesday 12 June 2012

Non Sinusoidal Waves of Emotions

Yeah, it's official, it's hectic and endless and "That my friend is university for you...". Should of been used to this by now, sleepless nights, "faint trace of makeup" but under my eyes, coffee taken by force, not by will and so many other wonderful aspects of being a fully responsible grown up and I'm just about to say "I'm done with it...."

And yet it's different, I feel alive, I struggle, I fall most of the times but when I get up, hell, when I get up it feels like I've defeated the Reapers, conquered Europe, witnessed the fall of the Roman Empire, kicked Diablo in his sorry ass (excuse the language, 2 a.m. in the morning, in a few hours I have an exam, one which I will probably fail not due to my lack of study, no no... due to the fact that I am a terribly unlucky person, I can't prove things when I'm asked to and I definitely just can't keep my head up after so many sessions of night studying). And I'm distracted, I want to play games, I want to create games, one of the reasons I work myself like this, I wanna be there working for Bioware, I wanna run away and sit again on the top of the roof and watch the stars all night (cause now I have new glasses), I wanna read, I wanna do so many other things and I'm kept on the ground having to study which is fine, I like it (probably said that already) I just hate having to prove things, being checked by everyone, answering all those annoying questions " So how much did you score..." - Bleh.

I should go to bed, right? Fact is I can't shut down my mind, I'm tired but apparently I'm not.

Yeah this is being alive.Acknowledged.
Shepard out.