http://www.youtube.com/watch?v=6fVE8kSM43I

Un sentiment de scarba, de mine, te tot, de oameni, de falsuri, de fericire in definitiv sfarsesti in acelasi loc, in aceleasi mizerii manjit in hainele tale pompoase.
Si urasc cand mi se spune sa ma ridic, e asa de clicheica chestia, e ca un ecou surd, ca o voce de soprana care sparge paharul din care urma sa sorbi sampania nuntii tale...Daca exista ceva acel lucru se numeste CONFORMARE, a se defini mai precis ca fiind acel inghitit in sec si mers mai departe datorita unor posibilitati care lipsesc substantial. Dar hai sa ne prefacem, am ajuns asa de talentati la asta ca abia daca mai stim cand zambim pentru noi insine si e o ironic pentru ca "noi" de fapt inseamna a singulariza si deja ne pierdem tot mai tare...
Dintre toti care spuneti ca va pasa, ca ma intelegeti, oare cati spune-ti asta cu adevarat? Cati de fapt nu aveti in spate motive ascunse, sau faceti asta din mila, plictiseala sau ca o indatorire si e jenant sa realizezi ca de fapt nu ne pasa de altii, tot de noi ne pasa mai mult.