Proze scurte din nou.
Vantul iubeste tapetul...
Tapetul este rupt,si casa este pustie,doar vocea ta canta cu vantul.Doar vantul canta cu tine.Timpul a trecut si acum sureia greu dar plin de caldura.Cand ma gandesc la copilaria mea,simt cu obraji mi se incalzesc.Oare de ce timpul lasa cicatrici atat de adanci?M-am ridicat de la masa,si am deschis cufarul,era batran,foarte batran,probabil mai batran decat noi doi la un loc.In el,vad o fotografie cu noi doi.Probabil ca iti amintesti,ziua cand ne-am cunoscut.Eram pe o stanca,vantul imi cerceta hainele,vantul cuprindea totul.Cand ma gandesc la tine,doar vantul imi trecea prin minte.Eram asezata pe marginea stancii si citeam o poezie.Tu ai aparut langa mine si mi-ai atins umarul.Avem doisprezece ani si fugisem de acasa ca sa privesc stanca inca o data.O recunosteam,o mai vazusem undeva,candva mai demult,o recunosc dar oare ea ma recunoaste pe mine?Ma accepta sa stau pe ea si-i sa-i citesc poezii?Te-ai uitat la poezia mea si cu o semiluna copilaroasa mi-ai zambit,primul zambet pe care l-am invatat a fost de la tine.Am incercat sa zambesc ca tine,dar m-am schimonosit fara a reusi,ai ras si mai mult de mine.Eu am rosit si am incercat din nou.De data asta,un zambet s-a afisat pe chipul meu fara nici o trasatura.Nu aveam tristeti in viata,dar avem parte de o viata serioasa mult prea serioasa pentru mine.Parintii mei erau doctori si salvau vietii in fiecare zi.Dar pe a mea nu reuseau sa o salveze.Nu eram trista pentru ca nu stiam cum sa fiu trista,nu eram fericita pentru ca nici asta nu stiam.Eram serioasa,pentru ca asa ii stiam si pe ei.Mereu seriosi,imbracati corect si adecvat.Ma puneau sa invat des,si astfel am invatat ca trebuie sa nu pun intrebari si sa ma supun,eram un copil perfect,mult prea perfect.Invatam, aveam grija de casa,dar ma jucam cu tacearea si tacerea se juca cu mine.Vezi? fiecare om se joaca sau canta cu ceva.Avem o rochita bleumaren inchis,de fapt n-aveam una,aveam tot dulapul plin cu rochiite bleumaren inchis.Le vedem in fiecare zi cand menajea venea si ma imbraca cu ea.De ce nimeni nu zambea? nu stiam...de ce nimeni nu era trist?nici asta nu puteam sa stiu.Tu ai fost prima persoana care nu era serioasa.Erai vesel tot timpul si imi zambeai de multe ori.Dar tu nu erai real,erai doar vantul,vantul care nu putea sa cuprinda o persoana fara un zambet,atunci cand vantul ne cerceteaza,el lasa o parte din el in sufletul nostru,cum putea lasa o parte cand eu nu stiam sa zambesc?Tu erai vantul,vantul care ma cercetase si se oprise sa ma invete sa zambesc,dar cumva n-ai putut sa-ti continui drumul,si asa ai ramas o persoana...de vant cu mine...
Calcand pe urma mortilor.
Era devreme,mult prea devreme dar se lumina deja.Soarele sageta in toate directiile,strafulgerand cerul,facand loc luminii.Era mult prea devreme pentru orice eveniment.Seren calca frunzele facandu-le sa tresara,era suparat,nervos.Alta crima,si nu putea sa faca nimic.Era prins intr-un joc,in care el era victima.
Batran si admirat.
In fiecare zi cand privesc pe geam,vad un batranel care iese singur si isi intinde hainele.Are un chip frumos,pare a fi un copil.El nu vorbeste cu nimeni,zambeste naturii si isi intinde rufele mai departe.Eu stau si-l privesc.El nu ma vede,desi daca m-ar vedea,probabil ca m-as ascunde dupa perdea,chiar daca nu ar fi niciuna,eu tot m-as ascunde.Mi-ar fi rusine sa afle cat de mult il admir,cat de mult ii admir batranetea si modul atat de frumos in care a imbatranit.Ca a devenit persoana care isi dorea sa devina,ca n-are regreta si ca reuseste sa iubeasc cand stie ca peste cateva zile totul va fi un vis frumos.Ca n-a fost niciodata casatorit, si ca totusi a iubit mult mai mult,ca reusit sa iubeasca chibzuit prietena din copilaria si prietenul acestuia.El nu ma vede niciodate,sau poate ma vede si nu stiu eu.Acum opt ani,cand avea optsprezece m-a vazut plangand,m-a vazut suferind si avenit la mine si mi-a spus.
- Nu stiam ca si perdelele se rup uneori,nu-ti mai ascunde lacrimile,lasa-le sa iasa.
L-am privit uimita.Era atat de dragut stiind ca eu il urmarisem toata aceste vreme,dar nu cred ca-i pasa.Vazuse o persoana care nu i-ar face rau,ca eram doar curioasa.Atunci mi-a spus ca si el se uita uneori la mine pe ascuns,ca ma vegheaza ca pe nepoata lui.Niciodata nu-l observasem...nu stiam ca si eu eram un pachet de interes.Eram atat de preocupata de visele mele,inca chiar persoana care ma interesa cel mai mult era ascunsa la radu-i dupa o perdea.I-am multumit pentru vorbe si ne-am pastrat relatia,zambind si urmarindu-ne cu drag.Schimbarea: Amandoi stiam acum...stiam ca viata e mult mai mult decat o vorba...
|
Risa Koizumi
Et...Ootani Atsushi
