Extraordinar ca si termen definit de mintea umana, presarata de mici efemeritati s-ar constitui printr-un copil ce nu cunoaste fericirea, sau poate prin portocala aceea de Craciun, care desi nu e niciodata sub brad, te ademeneste uitata pe pat sau masa, intepata artisitc de acele bradului ce se scutura deja de cateva ore, sau primind aroma respiratiei de scortisoara si mar. Mama vrea sa gusti prajitura, insistent, copilaros, ritmic sau scolaresc, te-a convins. De dincolo auzi, si parca iti aduci aminte de diminetile cand iti tineai respiratia, numarai elefanti, oi...sau ... dar stiai ca atunci cand genele se vor ridica de pe obraji tai calzi sarutati de somn, vei vedea alb, pur, cadouri, zambete...Macar atunci e liniste, auzi scartaitul delicios al zapezii sub labele catelului, oftatul angelic al vantului cand geamul se deschide si-ti aduce acel miros, acea pofta de viata pe care nu o poti definii, esti copil... Nu exista durere, iubire, ura, pretentii, distrugere sau sperante zdrobite, exista placinta mamei, bratele tatalui cand te cara pe umeri, cozonacul forfecat de dintisorii mici si albi ce cauta necontenit pata neagra de nuca, mirosul transparent al caldurii. Fugi cu pasi grabiti, ii oferi tatalui cealalta parta de cozonac...cand esti mic, esti darnic, nestiutor, pofticios si plangacios. Ii zambesti inocent, nu e fals, e copilarie, esti copil. Auzi colinda si fugi iar, uiti de julitura de la genunchi, de vanataia de la gamba, nici macar margeaua lipsa dintre dinti nu mai doare, zambesti, esti dulce, esti mica, esti copil, sunt parintii cu tine si sunt doai ai tai. Incepi sa intrebi, te miri, te uiti, mai furi un deget de frisca, crema, aluat, mancare, un deget inocent si mic, nesesizabil, acceptat. Gandesti mmm, si topai, faci zgomot, auzi colinde si tu sari, luminitele de langa jeam se perinda intr-un ritm alert pe langa tine si te inconjoara ca intr-un carousel. Nu te opresti, nu stii ce inseamna oboseala, spaima, neincredere, durere, esti copil, ferit, ferecat in acel cufar langa Robinson Crusoe, acolo sus in pod la Medeleni. Sau poate ca esti sub masa la Mos Gheorghe, mai furi ceva dulce pana cand sa-ti primesti pedeapsa. Rochita ta de da mereu de gol cand vrei sa furi dulceata, nuuu...vroiai sa vezi daca mai e buna, tu nu furi, tu imprumuti. Primesti pupici. Apoi te uiti dupa Mos, nu e, analizezi, e prea mic hornul iar mama gateste, fumul e gros si barba mosului se va ridica mereu...Nu are cum sa intre, vata de zahar cand se incalzeste se topeste pe limba ta rosie, ce nu cunoasta raceala, durerea, gustul. Mosul nu vine, oftezi, dai din picioare, sterge nasul cu maneca si te pui pe plans la modul serios, asa te aude, macar sa ocoleasca si sa vina pe usa. Patabum e atent, sigur il va lasa sa intre. Trebuie doar sa...gaseasca zmeul, e ascunsa cheia acolo... Uiti de mos, fugi la brad, e gata, tati a terminat, vrei sa impodobesti dar nu ajungi decat la prima creanga, plangi. Te ridica, asezi steaua, razi...Mama deschide usa iar colindele va invaluie pe toti, acum simti mirosul apetisant al mancarii, ti-e foame, acadelele s-au dus iar burtica e goala goala goala... Mananci, totul e un joc, te strambi, mancarea fuge, deraieaza trenul in mod repetat la intrare in gara, mai si scuipi, mai versi, te murdaresti la gura si pe maini, esti copil si toti zambesc. Ti-ai furat durerea, si ai pierdut-o printre jucarii...s-a dus...E fericire, aia, e mereu in par, pe gene, pe buze, si o dai la toti odata cu pupicii tai naivi. Aroma mereu ma cheama acasa stiai?
No comments:
Post a Comment