Parasita

Where's my Edward?
“
- Ce-i? Ce-i cu tine? Ce-i cu vocea asta sfarsita?
- Eu…cred ca tocmai mi-ai pierdut sprijinul, singurul sprijin care ma tinea departe de innec…
- Si? Ti-e frica ca ai sa te inneci?
- Nu…am raspuns eu trista. Nu cred ca aveam nevoie, nu cred ca o sa mai am nevoie. Lectia a fost destula.
- Lasa asta…zise la randu-i pe vocea lui obosita. Crezi ca vei mai avea nevoie de el?
- Nu stiu, depinde…depinde de el. Acum, simt ca ar putea sa-mi zica orice, nu iubesc nimic, nici macar pe mine, in schimb, asta il va durea pe el.
- El era de vina, nu?
- Nu stiu…mereu eu sunt vina, dar cred ca nu mai conteaza. Nu-l mai iubesc, asta pentru ca eu nu pot sa ies dintre lume de vis, eu nu am nimic decat imaginatia, singurul tezaur autentic al nebunului. Dar tu ma iubesti?
- Eu? Desigur…eu ii iubesc pe toti. Eu spun speranta, eu nu mor deci te voi iubi mereu.
“

Am impresia ca daca vad ca iese cineva din camera mea si ma lasa singura am sa innebunesc. Ma simt asa de singura, teoretic nu sunt mai singura decat deobicei, insa…n-am mai simtit de mult singuratatea asta. M-am saturat si vreau…nu stiu ce vreau. Vreau fericire, iubire, zambet, intelegere, afectiune, mangaiere, imbratisare, sarut pe frunte, copilarie, inghetata, soare, muzica, munte, mare, nisip, flori, iarba, animale, lucruri hazlii si copilaresti, seara de vara romantica, rau, copaci, somn odihnitor, povesti frumoase, zile fara lacrimi, fericire….