Ce a fost a fost.Ce va fi este.
Sunt cu Radu de ceva timp.M-a invitat la el de vara trecuta, de cand jucasem rolul de papusa ofensata.Nu eram mandra de comportamentul meu, insa aparent asta nu mai conta.Tot ce vroia acum era sa-mi arate ca tine la mine.Ma simteam frustrata.Dar trece...
In ultima vreme nu ma recunosc, simt ca o alta Indra se ridica din mine, o sparge pe cea veche, iar apoi, bucatele cu bucatele o recompune.Ce iese doar el va stii, Radu?
Trenul suiera obosit, intampinand gara cu salutul caracterisic batranetii, cantandu-i garii o doina de mult uitata.Am ridicat ochii din cartea ce m-a captivase si am privit pe geam.Bucuresti...un oras mizer cu principii curate, gandesc eu.Il zaresc pe Radu, este imbracat ca deobicei, pantaloni negri, o jacheta gri, i-a crescut parul si privirea adanca si matura s-a acutizat, s-a schimbat mult.Cand ma zareste, Radu imi face cu mana si imi zambeste, simt ca acolo ceva pulseaza, simt cum revin la viata, incet incet, ca o creanga de cires primavara. Asa trec primele zile.
Radu imi face cunostinta cu Alexandra, e uimitoare. E mai scunda cu un cap decat mine, e slabuta, finuta si cred ca i se potriveste.Sunt fericita cand ii vad impreuna, insa, ma doare gandindu-ma la mine, ma gandesc ca nu mai am motive sa ma eschivez, chiar trebuie sa ma comport conform varstei mele si sa renunt, batalia fusese pierduta cu mult inainte, insa preferam sa dau un "Load Game" si sa debarc din nou pe plaja Normandiei, sa ma lupt cu nemtii.Dar astea sunt jocuri, iar ceea ce fac eu aici, e doar un joc putin mai real.Cred ca a sesizat ca sufar caci m-a invitat la un concert, mergem maine sa ascultam Vivaldi, zambesc si se calmeaza. Tu suferi mai mult decat mine...
Sala era decorata extrem de frumos, o catifea rosie impodobea scenele si scaunele ca pe micii ei minioni."Dar noi ce suntem oare?".Privesc biletul, stam unul langa celalalt, eu am scaunul 15, el 16, suntem destul de aproape de scena.Incepem sa vorbim despre diferite lucruri, Radu imi povesteste despre noua carte scrisa de el, savurez citatele date de el si ma convinge din nou ca merita citita, nu ca n-as fi stiut. Apoi imi spune despre facultate, discutam despre multe, ca doi vechi prieteni care s-au pierdut pe malul marii cand colectionau scoici, un vant navalnic ii adusese impreuna din nou, iar ei isi impartaseau trecutul.Intre timp pe scena se aseaza toti artistii si incerc sa fixez cu privirea cele patru viori soliste, ce ne vor delecta urechile in acesta dupa-amiaza.Din momentul in care incepe concertul Radu nu mai rosteste nici un cuvant si cade vrajit, ca si mine de altfel, in mrejele muzicii prea efemera pentru doua urechi cu nu cunosteau suferinta. Incep sa plutesc si mintea imi zboara libera prin aer iar cand intalneste un obstacol se descompune devenind astfel necesitate.
Ochii mei iscoditori se pironesc asupra unui solist extrem de frumos, cu cat il privesc mai mult ma conving ca nu e real. Nu pot crede ca poate exista o persoana atat de perfecta fizic ca el. Ca un copil nesatisfacut ca nu si-a primit ciocolata promisa incep sa-l privesc la inceput senina, apoi tot mai insistent si simt cum incep sa ma inrosesc cand observ ca aceasta persoana imi observa prezenta trecatoare.Era incredibil de frumos si elegant, cantand cu multa pasiune.Dupa cateva secunde isi indreapta privirea spre mine si ii observ ochii albastri, adanci, insistenti, reci si plini de sine.Niciodata in viata mea nu vazusem un barbat mai frumos ca el si incercam sa ma conving de asta.Era inalt, avea parul de culoare cafenie, pana la gat si fata era perfect centrata. Era rus, cum aveam sa aflu mai tarziu. Din cand in cand se oprea si ma privea intr-un mod foarte pervers, simteam cum privirea sa ma dezbraca incet, iar acesta senzatie era foarte incomoda. Incep sa rosesc, Radu ma treaba ce am si incepe a chicoti, insa nu spune nimic, revin cu privirea la pozitia initiala.
Muzica pune stapanire pe noi si uitam sa respiram, sa simtim, sa fim ce eram, parca ne gandim sa evadam, sa stim, sa cunoastem sa devenim mai buni pentru noi. Il privesc pe Radu, ii oberv ochii, vad cum se pierde acolo unde eu nu-l pot urma, undeva unde eu nu gasesc cheia."Oare la ce te gandesti..."Ma mai cunoaste?.El se intoarse brusc spre mine, evit sa-l privesc, mi-e frica sa nu vada ce simt, zambesc privind in jos si el ma impinge razand copilareste. Ce tineri eram, ce tineri suntem...Ca un magnet privirile imi sunt indreptate spre tanarul misterios ce canta in toata suprematia sa.Dupa cincisprezece minute, o pauza binevenita ii intampina pe artistii curenti, ce schimbara stafeta unui grup din Suedia urmand sa interpreteze Dvorak, Dans Slavon. Ardeam de nerabdare sa aud acesta interpretare, Vivaldi era un compozitor uluitor, iar viorile sale descriau istorie doar la simplul auz, insa Dvorak avea acel ceva pasional dupa care tanjesti in zilele senine.Ridicand privirea spre tavanul ce se voia a fi cerul senin, sesisez in treacat o mana care imi face agitata semn de dupa o usa din dreapta mea.In mod bizar reflexul meu este sa privesc pe sub ochelari, desi eu sunt mioapa. Acest reflex a debutat din momentul in care lucruri ciudate au inceput sa se intample cu mine. Spre exemplu: cand eram fericita, priveam pe sub ochelari ca si cand lumea naturala avea sa se reverse ca un dus rece peste mine spulberandu-mi zambetele, insa ma inselam, eram la fel de fericita si aceleasi lucruri frumoase se intamplau fie cu ochelari fie fara...revenind insa la realitate, aceeasi mana agitata isi flutura degetele asteptand un vapor ce naufragia. Ii ating mana lui Radu si ii soptesc la ureche un :" Revin Imediat". Incercand sa deranjez cat mai putin indreptandu-ma spre mana care isi dezvaluia incet identitatea.
- Scuzati-ma domnisoara, mi s-a comunicat sa va chem in partea vestica a cladirii.Ma puteti urma? mi-a spus o femeie intre doua varste, eleganta si in acelasi timp parand mai ponosita si mai nenorocita ca oricand.
- Dar cine...?
- Eu doar urmez ordine.mi-a raspuns fara chef.
Fara prea mult interes am urmat-o spre partea indicata.Nu puteam sa nu remarc frumusetea cladirii.Cu cat ma indepartam mai mult de sala concertului, aveam vaga senzatie ca, cutreier prin timp, atat de multe arme defilau in mod static in fata ochilor mei, nu le stiam numele insa le recunosteam din jocurile pe calculator, cand minutios le cercetasem impuscand nemti sau rusi. "Trebuie sa iau o pauza", mi-am zis..."Prea multe jocuri ma senilizeaza" si ma incearca un usor ras cu inflexiuni cristaline. Pe partea stanga a peretelui observam sabii de toledo dar si sabii japoneze, ce gust bizar si ce asociere anosta mi-am spus."Cu siguranta ne senilizam in grup". Dupa putin timp am ajuns in fata unei usi imense de abanos, ce parea mai degraba strajer al intrarii in alta lume. Am inceput sa privesc banuitoare in jur dar domnea o liniste ce ar fi trezit si mortii.
- Aici?
- Cu siguranta.
Si uite asa ea l-a gasit pe el ce de fapt zbura. El aduna triunghiuri si ea zambea. Au inceput sa se priveasca si universul a explodat spre placerea lor.
Mi-am tinut respiratia cateva clipe, iar apoi mi-am atins nasul in deplinatatea faptului ca inca mai exista si am pasit.
El ce nu stie ce vrea. El ce iubeste si doreste dar nu are.
Un cap mic de copil care se dovedea al meu privea. O umbra se miscase si dupa cateva secunde o lumina se aprinse in incapare descoperind astfel un pick-up mare, ce trona fara jena langa o masa. Alaturi, se gasea tanarul misterios analizand un disc. Fara sa vreau am recunoscut melodia lui Ravel. Habanera era singura melodia care imi soptea acel sentiment de infidelitate. Parea ca detine secretul mistic al indragostitilor austeri. Fara prea mare interes m-a privit. Niste ochi albstri analizau fara vorbe trupul meu. Apoi se intalnira cu ochii mei si le transmisera un zambet demn de un Humphrey Bogart.
Fara nici un avertisment am inceput sa tremur si incercand sa-mi misc picioarele, o stare de disperare m-a curprins vazand ca acestea nu ma asculta.
- Din cate am inteles, ai dorit sa ma vezi, sau nu, domnisoara?
- Mi se pare ca nu eu sunt cea ce nutreste asemenea dorinte...
- Ah, eu niciodata nu invit la mine, o femeie care nu doreste sa ma vada, la ce bun? a raspuns el.Daca nu ma priveai asa de flamanda, nu cred ca te-as fi invitat aici.
- Ce doresti?
- Vreau ca domnisoara sa se simta bine...Sa ma simt bine...
- Ce te-a facut sa crezi ca nu m-as simtii bine? am raspuns eu autoritara dar speriata.
- Pareai trista, veni raspunsul ca si cand imi dezvaluia cel mai ascuns secret al magiei.
A dat sa se apropie de mine, iar eu instinctiv m-am dat in spate un pas, pastrand distanta in oarecare masura egala.A inceput sa rada observandu-ma.
- Iti este frica de mine?
- Esti la fel de calm ca un lac vara, cand face cunostinta cu o tornada. Nu am incredere in tine. Esti o bestie calma, umana in aparenta.
A continuat sa rada...
- Nu esti departe de adevar.
S-a apropiat din nou de mine, insa de data aceasta nu am schitat nici un gest. Distanta dintre noi devenea hrana neantului. O forta inexplicabila ma apropia de el, incepeam sa ma gandesc la lucruri bizare. Vroiam sa-i simt gustul buzelor, sa-i ating parul, sa fie al meu...
- Cati ani ai? m-a intrebat.
- Am optsprezece ani, domnul...?
- Atat de mica? Ma asteptam...oricum hainele iti tradeaza varsta, sau poate nu hainele sunt de vina...Ti-as fi dat douzeci si patru de ani, a continuat el. Imi poti spune Mihael...fara domnul.
- Tu?
- Ce discutie dragalasa, fluida ca o cascada? Mi-a raspuns privindu-ma rautacios. Dar, hmm, am douzeci si sase de ani.
Ignorand remarca sarcastica i-am raspuns :
- Nici tu nu pari.
- Ce noroc, domnisoara...?
- Indra.
- Indra sa fie. De ce voi toate femeile, tinere ca sa ma exprim galant, va manisfestati foamea atat de salbatic...? Stau si ma intreb, nu ar fi mai sanatos sa va prefaceti, sa incercati sa va initiati, in definitv, noi barbatii suntem cei ce...sunt flamanzi, dar tu pari mai desprinsa decat celalte...Ma insel? Ma indoiesc...
Nu stiam ce sa-i raspund, poate ca ma cunoscuse deja prea mult, poate ca vedea femeia care vroia sa iasa la iveala, fiind insa sugrumata de rationala din mine. Eu intotdeauna ma imaginam prostituata virgina, ingerul pervers, femeia cu doua fete, sinistra si sfanta deopotriva.N-am stiut ce sa-i raspund, in schimb am inceput sa ma holbez la el, incepeam sa ametesc privindu-i ochii, sa simt cum vreau sa fie al meu, sa-l conduc spre ceea ce eu numesc fericirea mea...
Vorbele au impietrit insa privirea nu contenea sa-si gaseasca pacea. Ca sa nu-l las pe acest personaj la fel de auster sa mi-o descopere , imi voi dezvalui garderoba. Nu este in firea mea sa exagerez cand vine vorba de frumusete. Ceva frumos aruncat pe mine este in regula. Insa, sunt momente in viata cand simti ca vrei sa starnesti un oarecare interes. Acest interes, desi nu era destinat spre mistere nocturne, a ajuns pe capul lui. Eu speram si doream de altfel sa primesc un compliment "dragalas" de la Radu. Si uite asa am ajuns sa spun ca in acea zi foarte importanta, purtam o fusta pana la genunchi din stofa, o bluza alba putin decoltata avand pe umarul drept, raspandind fiori pielii o creanga de liliac, mirific plantata. Peste fara mila, perechea sacoului, mai putin calcata proteja venirea toamnei...
M-am decis ca acest joc ma plictisea, mai mult decat simteam, incercam sa ma conving, incercam sa ma conving ca nu ma impresioneaza si ca de fapt ma lasa rece. Cand in sfarsit am dat sa ma apropiu, am observat ca Mihael incuia usa lent.
- Ce faci?!
- Oare ce ar putea face un tanar de 26 de ani, inchisa intr-o camera cu o tanara de 18 ani, aparent nevinovata ?
- ...?
- Fac doar ceea ce simt ca vrei, nu e evident? a continuat nestingherit.
- Eu nu vreau nimic, te rog lasa-ma sa ies...! am zis cuprinsa de acea teama necaracteristica mie.
In momentul in care am zis asta, am avut acea senzatie de impietrire a picioarelor, nu ma puteam misca. El s-a apropiat incet de mine si m-a invaluit cu o mana in jurul taliei iar cu cealalta incalzindu-ma cu mangaieri usoare imbietoare, a urcat spre bust, unde cu aceleasi miscari delicate, dar ferme, mi-a cautat greutatea dulce a sanilor. Surprinsa pe nesimtite de atatea senzatii noi, nu stiam cum sa reactionez, eram pentru prima data atinsa in acest fel, si sentimentul vinovatiei sporea in clipele in care moleseala atingerii ma inmuia. Nu puteam spune ca nu-mi placea, insa vroiam sa fug de acolo, ma simteam ca o pasare prinsa intr-o colivie. Lin, a inceput sa ma ghideze spre canapeaua, pe care n-o descoperisem mai devreme…
Michael ma conducea la fel de profesionist cum isi conducea vioara, poate paream doar o papusa, dar in sufletul meu revolta supunerii mele si efectul pe care il avea asupra mea ma teroriza. Nu-mi puteam imagina ca va exista vreodata o persoana careia ma voi supune fara sa pot sa protestez, dar sa nu o numesc supunere, mai mult, ma simteam pietrificata dar totodata raspunzand atingerilor sale cu un tremur imperceptibil al buzele, ochilor si mainilor. Michael, cu degetul aratator pe incheiatura mea, imi mirosea parul si gatul dar evitand sa ma atinga, sa ma tina de mana, proptindu-se pe coate, ma lasa incet pe canapeaua flamanda de atingerile calde, umane…
